In three words I can sum up everything I've learned about life : IT GOES ON!!!

Even angels fall sometimes...

Aici...Sunt captivă aici, în acest loc unde îngerii nu pot călca, nu pot să îşi facă auzit cântecul lirelor, nu pot să îşi ridice aripile, nu pot să îşi împrăştie razele de bucurie, nu pot nici măcar plânge. E locul în care a tăcut demult orice clopot al speranţei. E temniţa în care fiecare dintre noi ne închidem pe sine, pentru a uita, pentru a ne pedepsi, pentru a fugi pur şi simplu sau pur şi simplu pentru a ne ascunde de noi înşine. Aici nu există apă, nu există aer, nu există lumină, nu există hrană…aici sunt doar câmpuri imense de iluzii deşarte, vise întunecate în bahice băi de lacrimi, în sângerii muşcături de buze. Aici te-am căutat eu, naivă, sperând să te găsesc, aici am încercat să te strig şi mi-ai răspuns de pretutindeni nevîzându-te nicăieri, aici m-am pus pentru prima dată în genunchi implorâdu-ţi Dumnezeul să te lase să îţi arăţi chipul, să îi pot aduce ofranda ce a mai rămas din sufletul meu, aici am reuşit să trăiesc primele clipe fără de inimă, dăruiduţi-o ţie…şi tot aici am îndrăznit să sper că focul va aduce o brumă de lumină mistuidu-ţi absenţa şi transformându-te în AICI…şi tot aici m-am rătăcit, căutâdu-te în zadar, ameţită de şicanele falselor tale întruchipări…şi tot aici sunt şi acum…obosită de căutări !!!

EU

Sunt EU, cea mai complicată şi mai aiurită persoană din câte cunosc. Sunt EU, cea care în suflet e pentru totdeauna un copil, cea care crede că prietenii sunt pentru totdeauna, dar care constată cu dezamăgire şi tristeţe că ei nu mai sunt ca în poveştile de demult;

Sunt EU, cea care crede În DOI si tot EU, cea care speră că va îmbătrâni de mână cu omul iubit. Sunt EU, cea care crede că printre lucrurile pe care ar trebui să le trăim de mai multe ori se numară copilăria şi că de multe ori poţi cunoaşte cu adevarat un om într-o oră sau nu-l poţi cunoaşte nici într-o întreagă viaţă.

LOVE ADDICTED

We think about it, Sing about it, Dream about it, Loose sleep worrying about it. When we don't know we have it, we search for it. When we discover it, we don't know what to do with it. When we have it, we fear loosing it. It is the constant source of pleasure and pain. But we don't know which it will be from one moment to the next. It is a short word, easy to spell, difficult to define and IMPOSSIBLE to live without.

Nu ştiu exact unde mi-am lăsat inima...poate printre norii vieţii...poate printre emoţiile reprimate ...poate printre dureri şi pierderi...sau poate pur şi simplu e în siguranţă închisă undeva în mine, aşteptând momentul potrivit !

Doar o privire...

Te sfidează...te ucide...te face să te îndrăgosteşti...te seduce...te face să visezi...te atrage ca un magnet...O privire valorează mai mult decât o mie de cuvinte...

TU

Ai bătut la uşa visurilor mele...ai intrat...iar eu, îmbrăţişându-te, ţi-am şoptit...mulţumesc ! mulţumesc pentru că exişti !!!

M-am săturat de sentimentul de vinovăţiei care mi-a fost inoculat pe nedrept în suflet, am obosit să cred că întotdeauna e ceva în neregulă cu mine, am obosit să cred că trebuie sa fac ceva, deşi nu ştiu ce, urăsc gările pentru trenurile care au trecut pe lângă mine şi în care nu m-am urcat, urăsc să ştiu că există încă acel lucru pe care trebuie să-l fac şi nu găsesc puterea necesară, ştiu că trebuie să mă rup de trecut şi să nu mă mai chinui, sa nu mă mai chinui atât de mult încat uneori am senzaţia că mă sufoc.

Uneori cred că nu mai e de ajuns să am încredere...

Oare viitorul va fi mai bun ?! Oare se va schimba ceva, se mai poate schimba ceva ?!

The times of love

Timpul este prea lent pentru cei care aşteaptă, prea rapid pentru cei care se tem, prea lung pentru cei ce suferă, prea scurt pentru cei care se bucură, dar pentru cei care iubesc, timpul este eternitate ...

CÂTEODATĂ...

CÂTEODATĂ...PREA MULTE LUCRURI MĂ RĂNESC...DE MULTE ORI AŞ VREA SĂ FIU MAI PUŢIN SENSIBILĂ...ŞI MAI PUTERNICĂ...DAR APOI...NU AŞ MAI FI EU...

GHEAŢĂ

Totul e atât de rece...Incolor, insipid...
Parcă timpul s-ar fi congelat, s-ar fi oprit în loc...
Mă regăsesc fixând un punct invizibil fără nici un gând în minte, fără nici o emoţie care să m-mi facă corpul să vibreze...Vreau doar să reuşesc in vreun fel să-mi sfărâm oasele...Să-mi sap în carne, să-mi smulg venele...Simt deja iarna în mine...O boare lejeră care-mi paralizează simţurile...Vreau să-mi smulg inima din piept şi să o arunc pe jos...
Aş face orice, doar ca să scap din acest infern care mi-a învăluit inima, sperând mereu că o să găsesc o alta, care nu doare, care nu te ucide încet dar sigur...

VREAU

...Vreau să fug şi să las în urmă lumea cu falsele ei mângâieri şi alegeri obligate...Vreau să fug şi să mă ascund în tăcerea imensităţii deşertului din jurul meu unde vântul îmi urlă numele...Vreau să escaladez munţii mândriei, să ating flacăra vieţii şi să o sting cu lacrimile mele...Vreau să ajung acolo unde totul se opreşte, unde şi soarele cade,unde nu există nimic, unde nici străzile nu au nume...Vreau să rup acest echilibru iluzoriu şi să mă arunc în gol, să sfidez destinul, tot ceea ce mă ţine în loc, vreau să încerc să păcălesc timpul care îşi pierde semnificaţia şi se dizolvă în nimicul care se apropie rapid, nimicul orfan de gânduri şi sclav al libertăţii...

VISE...

Sunt patetică, ăsta e adevărul...Aştept ceva sau pe cineva , necunoscându-i nici măcar numele...aştept fără să realizez, fără să mă realizez...Spun că nu am vise, dar în sertarul vieţii mele se acund foarte bine...Sunt ele , visele, cele care mă ţin în viaţă şi sunt tot ele cele care mă ucid lent şi dureros...

Pentru ce ai nevoie de inimă ?

Pentru raţiune? Nu cred...Există creierul pentru asta, chiar dacă câteodată nu funcţionează aşa cum trebuie...
Pentru iubire ?!
Pentru a alege ?!
Pentru a suferi ?!
Atât de puternică şi totuşi atât de fragilă...

Poate...

Imposibil, spuse ORGOLIUL...Periculos, spuse EXPERIENŢA...Inutil, spuse RAŢIUNEA...Încearcă încă o dată, şopti INIMA...!!!

INFIDELITATE !!!

Inima a ajuns la locul faptei înaintea mea. Nici nu a ajuns bine şi uită tot ce a simţit o viaţă. Raţiunea clipeşte des din gene şi mă lasă într-o beznă neagră. Las în urmă pe cei pe care i-am întâlnit în viaţă. Timpul închide şi el ochii. Din peisaj dispare copilul, tot ceea ce am putut să fac mai bun vreodată. Orizontul se dilată... nici nu zici că a existat vreodată. S-au simţit vreodată singuri doi oameni care se iubesc? Abia dacă mai reuşesc să disting chipul celui căruia i-am promis iubire plus eternitate. Arunc în aer promisiunile, din bagaje nu scot încă grijile, instinctul mă îndeamnă să le dau foc ca să nu mă mai pot întoarce niciodată. Nu încă.... Poate după...
Încă puţin şi ajung. Dar ştiu clar că nu mai am răbdare... mi-o ţipă pescăruşii... Ce păcat că nu pot să-mi controlez inima care stă să-mi sară din piept. Măresc viteza. Alerg spre tine...Alerg...O să te regăsesc în sfârşit şi o să ne iubim ca doi oameni care acum învaţă să valseze în ritmul dragostei…

Cine a spus că o clipă de iubire interzisă nu-ţi ajunge o viaţă întreagă?! Ajung în sfârşit... Ajung !!! Ne apropiem încet, prea încet, unul de altul. Eu, cu frică şi cu grabă. Tu, cu hotărâre. Dau capul pe spate şi nu-mi pot stăpâni hohotele de râs... Gustul libertăţii şi al interzisului îmi toarnă picături de adrenalină şi de nebunie în vene. Îţi simt răsuflarea în ureche. Îmi şopteşti că sunt frumoasă, atât de frumoasă cum nu mă imaginai vreodată...Îmi spui că anii nu or să se cunoască niciodată pe chipul meu. Întotdeauna ai ştiut ce să-mi spui...şi râd cu poftă. Tu nu îmbătrâneşti parcă niciodată... În timp ce înţelegi ce-ţi spun, zâmbetul îţi dispare treptat. Privirea ta mi se plimbă pe trup ca atunci când m-ai vazut prima dată şi se opreşte ca să-mi îngenunchieze privirea. Vocea ta îmi răscoleşte sufletul, e un strigăt de amintire pe care nu o să-l uit niciodată...
Ne iubim. Ca două suflete care s-au regăsit după ce au rătăcit, găsindu-se şi pierzându-se la infinit. Tăcut, cu valuri, cu răsărit, cu gust de dulce, sărat şi amar, dorind ca această clipă să nu dispară la despărţirea noastră. Şi nu mă cerţi, nu-mi ceri imposibilul, nu-mi ceri să răstorn lumea pentru tine sau să renunţ la tot şi la toate. Tu cunoşti cel mai bine ce este iubirea. Nu o să poţi să fii niciodată al meu şi sufletul se sfâşie în sunetul surd al nisipului. Nu-i nimic. Nu-ţi sunt nici eu fidelă. Nu-ţi cer nimic. Ne cerem doar să nu uităm unul de altul. Şi pe nisip uscat să ni se scrie povestea.
Ne sărutăm ca doi oameni străini, atraşi unul de altul, ca doi apropiaţi care nu s-au mai descoperit niciodată până acum. Mi-e teamă ca o să-mi pierd inima... Răsuflarea ta mă frige, mă cotropeşte, iar buzele tale nu mă acuză de duplicitatea, ba chiar mă săruta cu pofta. Îmi mângâi părul... Închid ochii... Ştiu că ne prăbuşim amandoi, dar niciodată prăbuşirea nu a fost atât de dulce şi răvăşitoare. Şi pentru tine, iubitul meu, aş ucide toate visurile de fericire pământească...
Ne dezbrăcăm şi ne îmbrăţişăm cu patimă, cu teama că nu o să ne mai revedem niciodată. Doamne, ce dor ne-a fost unul de altul... Ne facem promisiuni multe. Ştiu, minţim… Şi tu, şi eu, şi lumea întreagă. De pe buze ne curg adevăruri doar pe jumătate. În toată graba şi dorul nostru, lăsăm deoparte toate gândurile negre. Nisipul naşte povestea, scoicile o zgârie, noi o scriem. O scriem cu nesaţ. Ne sufocă şi respiraţia se accelerează. Ştiu, e interzis, pe tine te mai iubesc şi altele, pe mine mă aşteaptă o viaţă - dacă o pot numi aşa... Dar ne iubim. Ne depărtăm apoi. Ne despărţim de fiecare dată. Tu rămâi, eu plec....

Doar tu, MARE, eşti infidelitatea mea din fiecare vară. Pentru tine aş trăda lumea mai mult de o viaţă întreagă.

NOI, OAMENII...

…Adevăraţii eroi sunt cei care se ridică din pat în fiecare dimineaţă şi se confruntă cu viaţa, chiar dacă le-au fost furate visele şi viitorul… Cei care deschid uşa unui restaurant sau atelier, care merg într-un birou sau într-o fabrică…Cei care nu luptă pentru glorie sau faimă, ci pentru supravieţuire…Ei sunt adevăraţii EROI…!

Feelings

I'm your angel of death... come to me angel of life.

Eu sunt ca un anotimp indecis…Pot sa fiu caldă şi să strălucesc precum soarele, dar pot să şi cad ca o frunză toamna…Pot să îngheţ, la fel precum mă pot topi… Un anotimp confuz care face eforturi să se recunoască şi care nu se poate controla…Un anotimp instinctiv, primitiv chiar…Un uragan de gânduri şi senzaţii…Iată ce sunt…

Cu timpul înţelegi că doar cel care e capabil să te iubească cu defectele tale, fără a pretinde să te schimbe, îţi poate aduce toată fericirea pe care ţi-o doreşti. Îţi dai seama cu timpul că dacă eşti alături de această persoană doar pentru a-ţi întovărăşi singuratatea, în mod inexorabil vei ajunge să nu mai vrei să o vezi. Ajungi cu timpul să înţelegi că adevăraţii prieteni sunt număraţi, că cel care nu luptă pentru ei, mai devreme sau mai târziu se va vedea înconjurat doar de false prietenii. Cu timpul înveţi că vorbele spuse într-un moment de mânie, pot continua tot restul vieţii să facă rău celui rănit. Cu timpul înveţi că a se scuza e ceva ce poate face oricine, dar că a ierta..., asta doar sufletele cu adevărat mari o pot face. Cu timpul înţelegi că dacă ai rănit grav un prieten, e foarte probabil ca niciodată prietenia lui să nu mai fie la fel. Cu timpul îţi dai seama că, deşi poţi fi fericit în singurătate, într-o bună zi vei plânge după cei pe care i-ai lăsat să plece. Cu timpul îţi dai seama că fiecare experienţă trăită alături de fiecare fiinţă, nu se va mai repeta niciodata. Cu timpul îţi dai seama că cel care umileşte sau dispreţuieste o fiinţă umană, mai devreme sau mai târziu va suferi acelaşi dispreţ şi aceleaşi umilinţe , doar că multiplicate. Cu timpul înveţi că grăbind sau forţând lucrurile să se petreacă, asta va determina ca în final, ele să nu mai fie aşa cum sperai. Cu timpul îţi dai seama că în realitate, cel mai bun lucru nu era viitorul, ci momentul pe care-l trăiai exact în acel moment. Cu timpul vei vedea că deşi te simţi fericit cu cei care-ţi sunt împrejur, îţi vor lipsi teribil cei care mai ieri erau cu tine şi acum s-au dus şi nu mai sunt...Cu timpul vei învăţa că încercând să ierţi sau să ceri iertare,să spui că iubeşti, să spui că ţi-e dor, să spui că ai nevoie, dinaintea unui mormânt, nu mai are nici un sens. Dar, din păcate, toate se învaţă doar cu timpul...