"CHIAR DACĂ STRĂLUCIREA DE-ALTĂDATĂ
PRIVIRII NE-A FOST LUATĂ
CHIAR DACĂ SLOVA IERBII ACELUI CEAS
S-A STINS PE VECI
NOI NU VOM PREGETA
ŞI VOM CĂUTA PUTERI ÎN CE-A RĂMAS"

"Fără tine-i cumplit, fără tine mi-e greu,
De n-ai fi tu cum eşti, eu n-aş rămâne eu,
Să-mi aduci ierni de iad, să îmi dai toamne reci,
Să mă-njuri, să mă-nşeli, dar să nu poţi să pleci."

CASĂ DE PIATRĂ ?

Cred foarte tare că nu ceremonia nunţii sau certificatul de căsătorie creează adevăratul devotament. Căsătoria nu este dor o foaie de hârtie . Nu este nici verigheta de pe deget . Nu este nici colecţia de fotografii făcute la nuntă şi în vacanţă. Şi nu este nici " suntem căsătoriţi de 13 ani ".

Căsătoria este o cale prin care să-ţi iubeşti şi onorezi partenerul zi de zi , ca o expresie a devotamentului unuia faţă de celălalt. În felul acesta este un proces activ , participant , şi nu unul static. Nu eşti căsătorit doar pentru că ai avut o nuntă mare. Eşti căsătorit doar atunci când tu şi partenerul tău sunteţi în totală rezonanţă emoţională, fizică şi spirituală.

Cred că adevăratul act matrimonial are loc în inimă, şi nu la biserică sau la restaurant. Este o alegere pe care o faci nu doar în ziua nunţii , ci în fiecare zi , iar această alegere se reflectă în felul cum îţi tratezi partenerul. O căsătorie este un parteneriat, o uniune , o prietenie , şi nu un teren de luptă. În momentul în care nu ne mai tratăm unul pe altul cu respect şi dragoste, casătoria încetează să mai existe.

În momentul în care începi să trăieşti plină de supărare şi neîncredere în partenerul tău, el deja nu mai este soţul tău. Locuiţi împreună dar nu mai sunteţi căsătoriţi. Poate că vom aştepta ani şi ani să terminăm relaţia , dar am fost divorţaţi emoţional din momentul în care ne-am închis inimile unul faţă de altul.