Totul ne desparte pe mine şi pe tine : distanţa, oamenii, viaţa şi poate şi destinul. Ţi-aduci aminte ? Ca să-l cunoască pe Cesar, Cleopatra, însoţită de un singur credincios, a trecut marea cu barca, înfruntând-o, s-a lăsat înfăşurată într-un sac ordinar şi dusă pe umeri în palatul lui Cesar, fară ca nimeni să-şi închipuie ca într-un ţol purtat pe umeri regina Egiptului vine să-l vadă pe Cesar.
Iată ce-ţi aduce scrisoarea mea. Nu mă tem nici de zâmbetul tău. Deci nu mă tem de nimic. Sunt ceea ce-i dincolo de fereastra odăii tale : depărtarea. Sunt cea mai mică fată a lumii între rândunele ei fiindcă mă înfăşor în întregul ei necunoscut. Privirea ta nu mă va găsi nicăieri . Amintirea ta nu are unde să mă afle. Glasul tău nu poate să mă strige şi nu ştie unde. Sunt între cele patru zări : răspântia lor.
Cu zece ani în urmă ţi-aş fi spus "Cu-cu " . Dar sufletul meu şi-a pierdut glasul copilăriei. Ştii să asculţi ? Auzi vântul la fereastră ? Auzi păsările care pleacă şi se întorc, ducând şi aducând primăvara ? Ştii ce-i nostalgia ? Priveşti uneori pe fereastră fără să vezi nimic ? Sunt pe acolo şi într-acolo , fără fiintă , o apropiere şi o depărtare în preajma ta.
Gândeşte-te la mine ca la o stea desprinsă din tine şi dusă în întunericul fără fund.
