

...Vreau să fug şi să las în urmă lumea cu falsele ei mângâieri şi alegeri obligate...Vreau să fug şi să mă ascund în tăcerea imensităţii deşertului din jurul meu unde vântul îmi urlă numele...Vreau să escaladez munţii mândriei, să ating flacăra vieţii şi să o sting cu lacrimile mele...Vreau să ajung acolo unde totul se opreşte, unde şi soarele cade,unde nu există nimic, unde nici străzile nu au nume...Vreau să rup acest echilibru iluzoriu şi să mă arunc în gol, să sfidez destinul, tot ceea ce mă ţine în loc, vreau să încerc să păcălesc timpul care îşi pierde semnificaţia şi se dizolvă în nimicul care se apropie rapid, nimicul orfan de gânduri şi sclav al libertăţii...
4 comentarii:
neajunsul fugii... o data ajuns, unde o sa mai fugi?
Nu o să mai fug, odată ajunsă. Pentru că acolo e acasă...
fugile au intotdeauna ca punct de pornire, acasa...
@ Kaos Moon
Poate că dacă ai fi citit postarea "LOST" ai fi înţeles...
Trimiteți un comentariu