Mă tăiam şi apoi îmi acopeream rănile...Mă iubeam, dar nu întratât încât să am grijă de mine , pentru că te iubeam pe tine, mai mult decât mă iubeam pe mine însămi...Mă ascundeam în umbră şi te priveam...Nu mă mai uitam în oglindă , pentru că în reflecţia ei erai tu...Mă ascundeam în umbră cu lamele ascuţite, acele lame care-mi tăiau sufletul în bucăţi, şi cărora le dădusem numele tău...Uneori, te simţeam, mă mângâiai...Te simţeam în mine atât de puternic încât aş fi putut chiar să-mi ating sângele şi să-l fac să fiarbă...Şchiopătam de dragoste, de o dragoste oarbă care mă ucidea încet, prea încet...Muream de fericirea strâns legată de durerea celui ce simte fără a avea...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu